Penn jillette podcast de pierdere în greutate. Traian Golea - Pana unde am ajuns

Copyright © The New York Times. All Rights Reserved.

Toate drepturile rezervate. Abonamente: difuzare romanialibera. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. După cum s-a dovedit, gangsterii preferă şi ei vremea însorită zăpezii. ÎnAl Capone şi alţi interlopi descoperiseră Miami Beach, iar crima organizată începuse să pună stăpânire pe oraş. Penn jillette podcast de pierdere în greutate de noroc, vânzarea de alcool la negru şi prostituţia deveniseră sectoare dinamice ale economiei, iar corupţia se răspândea ca o epidemie.

Astăzi, ecstasy-ul a luat locul romului cubanez în inventarul viciilor nocturne preferate, dar atitudinea nu s-a schimbat.

La fel ca în Philistines at the Hedgerow, radiografia sa ironică a zonei Hamptons, Gaines identifică simptome ale disfuncţiilor sociale în arhitectură — de pildă, în ţipătorul şi emblematicul Hotel Fontainebleau de pe Collins Avenue. Acesta este rodul unei colaborări tumultuoase între un dezvoltator încăpăţânat pe nume Ben Novack şi arhitectul Morris Lapidus.

Cei doi nu se puteau suferi şi, până la moarte, fiecare şi-a revendicat paternitatea proiectului de arhitectură pentru această structură masivă, curbată într-un mod straniu, a cărei execuţie a durat mai puţin de un an. Penn jillette podcast de pierdere în greutate de critici, Fontainebleau a devenit imediat locul animat în care îşi făceau veacul cartoforii, gangsterii şi vedetele de cinema.

Frank Sinatra a cântat aici timp de 20 de ani — gratis, conform lui Gaines —, primind în schimb dreptul de liberă folosinţă a unui apartament de lux de la mansardă. Ei bine, măcar n-a uitat de muritorii de rând. Autorul citează un document intern al Departamentului de Justiţie care sugerează faptul că Sinatra a cântat pe gratis din datorie faţă de prietenii săi din Mafia care conduceau în secret hotelul — o acuzaţie pe care Novack a negat-o întotdeauna, chiar şi după ce a vândut Fontainebleau.

La fel şi Miami Beach. Hotelul Row se degradase, în timp ce noul parc tematic Disney World deturna turiştii spre partea nordică a statului Florida. Zona numită South Beach, ce se întinde aproximativ între 21st Street şi Government Cut, era locuită de mii de evrei în vârstă care veniseră din nord-est şi care îşi vedeau acum locuinţele deteriorându-se. Nu era — aşa cum spune Gaines pripit — una dintre cele mai rele mahalale din America. Dar viaţa a devenit mult mai periculoasă după exodul cubanezilor dincând Fidel Castro a condimentat mulţimea de fugari cu mii de deţinuţi eliberaţi, dintre cei mai periculoşi locatari ai închisorilor cubaneze.

Mulţi dintre aceştia au ales ca destinaţie Chile arzătorului de grăsimi Beach, unde victime neajutorate se găseau penn jillette podcast de pierdere în greutate abundenţă. Felul în care Gaines descrie valul de fărădelegi ce a urmat nu este exagerat — chiar era haos pe stradă. Aducându-ne aminte de această perioadă nu foarte îndepărtată, renaşterea cartierului South Beach se pare şi mai uimitoare, deşi locuitorii au plătit un Carl Hiaasen este titularul unei rubrici în Miami Herald şi autor a numeroase cărţi.

Mulţi bătrâni din zonă au fost alungaţi sau au murit în singurătate. Afluxul de artişti şi o aprigă mişcare de conservare a zonei au dat startul uluitoarei renaşteri, deşi unii fani ai culturii pop consideră că meritul aparţine show-ului de televiziune Miami Vice. Cu siguranţă, datorită camerelor de filmat ale lui Michael Mann, esplanada în stil Art Deco a străzii Ocean Drive a părut mai îmbietoare, chiar şi atunci când Sonny şi Rico trăgeau focuri de armă asupra consumatorilor de cocaină îmbrăcaţi în Armani, pe sub palmieri.

Cu o asemenea publicitate nu-i de mirare ce a devenit noul Miami Beach şi ce fel de oameni şi-au făcut apariţia în oraş.

Se pare doar ca un boom gemeni. Mai puține femei au multipli cu FIV

Unul dintre aceştia a fost un personaj care trăgea de fiare la sală ca un maniac, originar din Brooklyn. Îşi spunea Chris Paciello. Şomer, în vârstă de 23 de ani, Paciello a reuşit cumva, la doar câteva zile după ce ajunsese în South Beach, să cumpere un club de noapte pe care l-a transformat într-o speluncă.

După ce acesta a ars în împrejurări dubioase, Paciello a deschis un club numit Liquid, ce a devenit în scurt timp cel mai mare punct de atracţie pentru modele, actori şi sportivi profesionişti. Pe numele său adevărat Christian Ludwigsen, Paciello era un infractor violent, bănuit de poliţia federală că ar avea legături cu familiile implicate în crima organizată.

Când CV-ul său pătat a fost scos la iveală de The Village Voice, singurul efect a fost că renumele lui Paciello a sporit. Obişnuiţilor clubului li se părea cool să-şi penn jillette podcast de pierdere în greutate timpul în compania unui ticălos autentic. În anul următor a fost arestat pentru dare de mită penn jillette podcast de pierdere în greutate jefuirea unei bănci, precum şi pentru omucidere într-un caz de jaf la o locuinţă din Staten Island. Şi-a recunoscut vina pentru a obţine o condamnare mai uşoară, şi-a turnat o duzină de amici cu ceafă groasă şi a ajuns la închisoare, lăsând temporar South Beach fără cineva care să dea tonul distracţiei.

Dacă Paciello s-ar întoarce mâine, ar reveni în top cât ai zice peşte. Aşa funcţionează SoBe.

Ar trebui să pună aceste cuvinte pe stema oraşului. În mod evident, Gaines a petrecut multe nopţi alături de tinerii frumoşi şi dezorientaţi. În mod surprinzător, aceştia se droghează mult, fac mereu sex drogaţi şi apoi se întreabă ce înseamnă tot ce li se întâmplă.

Ei sunt clişee în carne şi oase, într-un oraş ce revarsă clişee după clişee, dar asta nu înseamnă că relatarea nu are unele momente ocazionale de profunzime. Trăiesc într-o societate lipsită de orice urmă de cultură şi obsedată de bani şi faimă Mă întreb: «Asta e? Doar atât? Sunt un tip incredibil numai pentru că arăt aşa cum arăt?

Traian Golea - Pana unde am ajuns

Nu seamănă cu o meditaţie a lui Jay Gatsby; sunt doar gândurile unui puşti care încearcă să-şi dea seama când să-şi ia tălpăşiţa. Gaines se pricepe să pună întrebări şi face multă muncă de teren pentru a se documenta. Una dintre cele mai bune părţi din carte este vizita pe care i-o face lui Alex Daoud. Ca primar al Miami Beach în aniistridentul Daoud purta pistol şi îşi petrecea timpul cu un echipaj de poliţişti ticăloşi care opreau suspecţi pe aleile dosnice.

Daoud era şi un escroc sociabil, care lua mită şi cerea favoruri de penn jillette podcast de pierdere în greutate dealeri de droguri, bancheri şi chiar proprietari de localuri de striptease.

1. Responsabilitatea pentru coninutul materialelor revine autorilor.
2. Smithlucrător poștal.
3. In lumea sarbatorea caderea comunismului si restaurarea libertatii in tarile care fusesera lipsite de ea unele de o jumatate de secol, altele de aproape un secol.
4. Cum câștigul de greutate a ajutat acest model de mărime plus să găsească fericirea
5. Acestea sunt ultimele exemple ale unui număr record de nașteri gemene în S.
6. Kevin Smith - Kevin Smith - liceuldeartecbaba.ro

Primarul s-a preschimbat şi el în turnător şi a stat ceva vreme după gratii. Acum administrează o clădire modestă de apartamente, se văicăreşte din cauza greutăţii lui şi îi imploră pe toţi cei care-i dau atenţie să citească povestea lui, sfaturi de pierdere în greutate înainte de căsătorie şi publicată pe cont propriu.

Are doar parţial dreptate. Există o identitate a locului şi mulţi oameni, precum Barbara Capitman, o apărătoare a locului, îl îndrăgesc. Totuşi, în toate epocile, de la Capone la Sinatra şi la Madonna, economia zonei South Beach a fost întotdeauna însufleţită de stimulente sibaritice şi de afluenţa de papagali cheflii şi guralivi.

Slavă Domnului că South Beach nu s-a dorit niciodată a fi o destinaţie pentru familii. În prezent, cluburile abundă în continuare, dar efervescenţa anilor a pierit. Gaines consideră că un eveniment hotărâtor a fost uciderea — mai precis, asasinarea — designerului Gianni Versace înpe treptele casei sale de pe Ocean Drive.

Crima a zdruncinat SoBe în acelaşi fel în care omorârea lui John Lennon a zdruncinat Manhattan-ul, însă Gaines expediază în câteva paragrafe această crimă bizară. Adevărul e că în orice bar din South Beach ţi-ar fi greu să găseşti mai mult de cinci clienţi care ştiu ceva despre Versace.

Cei mai mulţi petrecăreţi de pe ringul de dans purtau încă aparat dentar când acesta a fost împuşcat. Aşa stau lucrurile în Florida. După cum poate confirma orice jurnalist, un loc nu este şi plictisitor doar că pentru că este superficial, corupt şi devorat de falsitate. De fapt, probabil că nu există alţi 3 km2 în SUA care să fie la fel de amuzanţi ca South Beach, atâta vreme cât e luat în doze mici şi h cu precauţiile de rigoare.

Folosindu-se de erudiţie şi de logică, vrea să corecteze şi să înfrâneze cea mai pasionată, reflexivă, preistorică şi anarhică plăcere umană, în afară de mâncare şi atingerea orgasmului.

E vorba despre râs. Sau, în opinia lui Denby, despre râsul ilicit: râsul din motive greşite, stârnit de replicile greşite.

Dacă poate exista râsul din motive potrivite, dată fiind istoria subversivă şi corozivă a umorului, e o întrebare filosofică dificilă, dar Denby e de părere că da. Îşi bazează opinia pe convingerea că impulsul de a chicoti, de a rânji şi de a râde pe înfundate şi diferitele căi de a stimula aceste impulsuri pot, şi ar trebui, să fie aliniate conştient cu virtuţile civice şi standardele literare, ca nu cumva societatea noastră să râdă din motivul greşit sau la glume 6 săptămâni arde grăsime nu sunt destul de spirituale sau care ar putea fi de-a dreptul prosteşti şi maliţioase.

Ca specie a umorului contemporan defectuos, Denby oferă mai multe definiţii: atât de multe, de fapt, încât creatura nu trece de materializarea ca umbră pe perete, pe care autorul o ţinteşte neîncetat, dar fără s-o nimerească.

În plus, cititorul n-are de ales şi trebuie să înţeleagă ce poate din remarcile lui Denby, fiindcă sunt politic morale în ironia lor, chiar şi atunci când cuvintele par dure şi aspre. Stephen Colbert şi Jon Stewart sunt doi dintre aceşti non-snarkeri denigraţi pe nedrept. Din întâmplare, aşa e şi John McCain şi mai toţi penn jillette podcast de pierdere în greutate care s-au legat, dintr-un motiv sau altul, de Barack Obama, mai ales dacă au făcut-o pe internet şi s-au lăsat influenţaţi de prejudecăţi.

Cu alte cuvinte, cretinii răzbunători nu sunt demni de snark, ci doar se implică uneori în violenţe bigote, care, oricât de îngrozitoare şi tragice ar fi, nu sunt enervante. Asta înseamnă, domnule, snark, principalul duşman al societăţii: să-ţi baţi joc de baronii tâlhari şi vulgari care fură mai mult într-o lună decât Capone în zece ani. Denby nu poate suporta aceste răbufniri ale unei invidii neconştientizate faţă de oamenii extrem de bogaţi şi de importanţi din partea celor mai săraci şi simpli care se dau drept oameni cu gust când, de fapt, sunt doar nişte arivişti.

Complici la această gravă insultă gravă în opinia lui Denby, dar firească pentru oamenii de rând; a se vedea The National Enquirer şi obişnuitele poze cu staruri surprinse fără machiaj sunt cititorii care râd de această îngâmfare arivistă. Ar trebui să se comporte mai cuviincios, cumva. Cu mai puţină meschinărie.

O parte din diatriba lui Denby împotriva impulsului echilibrat care stârneşte o bună parte din umorul actual moment în care cei mari şi puternici nu sunt destul de echilibraţi, ci se plimbă bine-mersi prin Manhattan purtând în loc de bijuterii banii de pensie ai văduvelor constă într-o serie de capitole despre trecut, ale căror titluri dickensiene arhaice arată cu limpezime ce-i e frică lui Denby să audă de la glumeţii spontani din era Facebook.

Pentru că am lucrat la Spy şi ştiu câte ceva despre ce s-a întâmplat acolo în lipsa lui Denby, descrierea revistei mi se pare inexactă, iar acuzaţiile ce i se aduc, şubrede şi obscure.

Finanţele şi presa Să te legi de industriile newyorkeze cele mai remarcabile, intimidante şi aparent invincibile, nu a fost deloc o dovadă de fascinaţie limitată, chiar dacă e ceva cam previzibil şi evident. Apoi Denby formulează o acuzaţie care e şi mai cretină şi mai lipsită de sens. Voia să le vadă în jur ca să le poată ataca iarăşi şi iarăşi. Foarte adevărat. Ca să aibă subiect, ca orice revistă.

Traian Golea - Pana unde am ajuns

Oare Denby ar prefera ca revista să-şi aleagă subiecţi mai puţin vanitoşi şi omniprezenţi? Dacă ceea ce a publicat Spy despre Trump se califică drept snark, atunci acest snark e obligatoriu în anumite cazuri. În altele, e dureros de absent sau subapreciat, ceea ce poate duce la dezastru. Bernard Madoff, unde erai în ? Dacă Spy şi-ar fi pus labele pătate de cerneală pe el, poate că acum am avea mai multe acţiuni de binefacere evreieşti. E util să râzi de putere, orice şi-ar închipui Denby că-i stimulează pe chicotitori şi oricât le-ar dispreţui proza acidă.

Însă atitudinea politicoasă are un preţ şi mai ridicat: unul pe care Denby pare uimitor de dispus să-l plătească de dragul Greu de spus. O lectură incomodă, dar fascinantă, această carte împleteşte alianţele bizare, visele criminale şi carierele improbabile, conturate după Primul Război Mondial şi după căderea Rusiei ţariste. Basic Books.

Exaltaţi de victoria împotriva ruşilor înjaponezii se aflau în căutarea visului expansionist panasiatic căruia i-au dat frâu liber câţiva ani mai târziu, în vreme ce ruşii erau prinşi în vârtejul revoluţiei bolşevice. În această îngrozitoare lume a alianţelor şi trădărilor îşi face apariţia baronul Ungern, un budist ţarist şi antisemit cu ţeluri mesianice.

Născut în şi crescut penn jillette podcast de pierdere în greutate celălalt capăt al imperiului rus, în Estonia, Ungern aparţinea micii nobilimi germane care a furnizat ofiţeri oştilor ţariste. Cariera lui militară nu a fost mai deloc încununată de glorie, deşi postul său de cavalerie pe frontul de vest i-a dovedit curajul prostesc.

La prăbuşirea Rusiei, înel se afla în orientul îndepărtat rusesc, unde s-a asociat la fapte nebuneşti cu un alt comandant al Armatei Albe, căpitanul Grigori Mihailovici Semenov, care i-a adus notorietate şi câţiva recruţi. Climatul era apocaliptic, până în cele mai mizere aspecte ale vieţii umane. Pe frontul de vest muriseră milioane de oameni. Nobilii ruşi fugeau cu tot cu bijuterii în China.

Liderii budişti locali erau imorali şi corupţi. Protocoalele înţelepţilor Sionului erau citite de toată lumea, începând cu ţarina întemniţată.

Locomotivele placate cu oţel şi echipate cu arme smulse din canonierele de pe lacurile siberiene circulau neîncetat pe linia transsiberiană, trăgând după ele oraşe mobile de ţarişti, cu vagoane-restaurant opulente, vagoane-teatru, tipografii, bordeluri şi camere de tortură. Armata Albă o luase razna pur şi simplu. Piraţi care conduceau aceste canoniere ale stepei, incapabili de a cuceri inimi şi minţi, aceştia îşi petreceau la fel de mult timp vânând spioni bolşevici — şi torturându-i şi omorându-i pe localnici — precum şi luptânduse penn jillette podcast de pierdere în greutate comuniştii.

Ungern însuşi a dus la culme această paranoia sadică. Totuşi, specialitatea sa era Mongolia. Vorbea limba, era un budist idiosincratic şi îi plăceau buriaţii — nomazi în care avusese mereu mai multă încredere decât în ţăranii ruşi obişnuiţi. De aici şi natura tot mai mongolă a penn jillette podcast de pierdere în greutate lui. Ungern a reuşit să cucerească de la chinezi oraşul Într-o lume îngrozitoare a alianţelor şi trădărilor apare un budist ţarist antisemit cu ţeluri mesianice.

NYTBR 41 | 02 martie by Editura Univers - Issuu

Urga Ulan Bator cu o armată latura de pierdere in greutate 6.

Cu această panoplie de despoţi stranii, de ghicitori, călăreţi tribali şi visuri nebuneşti contrapuse unei sorţi absurde, întreaga poveste ar fi putut avea calităţile unei derivaţii a rivalităţii ruso-chineze din Asia Centrală, dacă Ungern n-ar fi fost decât un asasin sadic.

Principalul său biograf contemporan, autorul polonez Ferdinand Ossendowski, l-a prezentat pe vizionarul mesianic care i s-a opus cu dârzenie ţarului şi dreptului regilor. Poate că Ossendowski a văzut dincolo de torturi, de plutoanele de execuţie şi de execuţiile sumare, poate că nu l-a deconcertat pe nedrept ordinul lui Ungern de a-i extermina pe toţi evreii, până la ultimul prunc.

Ca mulţi nebuni, Ungern avea spiritul de observaţie şi talentul pentru profeţii aiuritoare care puteau trece, la nevoie, drept inspiraţie. Iar pentru o vreme s-ar fi zis că demonii îi apără viaţa. Însă ar fi mai corect să spunem că vremurile au scos în evidenţă omul, iar acele vremuri erau îngrozitoare. Membrii Armatei Albe au degenerat în despoţi războinici, care nu aveau nici o şansă reală de a răsturna tăvălugul bolşevic.

Ungern a fost cel mai ciudat dintre aceşti războinici, declarându-se urmaşul lui Gingis Han şi preluând, pentru câteva luni, frâiele puterii în Mongolia. Regimul său a fost unul al terorii: oamenii săi încercau tot timpul să fugă în deşert, dar el îi urmărea ca o furie mitologică, supunându-i la acţiuni disciplinare nebuneşti. A fel de nebuneşti au fost şi deciziile lui militare.

A hotărât să pornească marşul spre Rusia când singurul curs firesc ar 31 10 pierdere în greutate fost retragerea.